LEGENDA LICURICIULUI

"Zice ca, scoborandu-se odata bunul Dumnezeu din cer jos pe pamant, a luat cu sine si vreo cativa ingeri, ca sa le arate si lor lumea in care traiesc oamenii pamanteni.
Ingerii, umbland incolo si-ncoace prin lumea larga, cat timp vor fi umblat, le placura tare mult de lumea oamenilor pamanteni, si mai cu seama unuia, asa incat la despartire incepu a plange cu hohot, de-i curgeau lacrimile vale.
Dupa ce se departara de pamant, inaltandu-se in sus catre cer, Dumnezeu a intrebat ce au vazut ei mai frumos si ce le-a placut mai mult pe pamant? Ingerii raspunsera ca biserici frumoase ori calugari imbracati in haine potrivite, ori codru cu frunza verde, ori florile mirositoare, numai unul nu-i raspunse nimic, fara a sta trist si ingandurat.
Mai in urma il intreaba Dumnezeu si pe acesta, ca pentru ce e atat de trist si de ce nu raspunde nimic?
-Mi-e frica, ca ma vei certa rau, ii raspunde ingerul.
-Nu-ti fie teama de nimic, ii zice Dumnezeu, caci de una si aceeasi soarta va veti bucura.
Ingerul, cazand in genunchi inaintea lui Dumnezeu, cu ochii scaldati in lacrimi, ii zise:
-Doamne, is trist si amarat de aceea, ca ochii unei pamantene mi-au picat asa de dragi, cat nu-i chip ca sa-i mai uit vreodata, fiind asa de frumosi, cum nu mai vazusem niciodata!
-Si ai cui erau? intreaba Dumnezeu.
-Ai unei pastorite ce pastea oi albe pe un camp verde!
-Si ai grait ceva cu ea? intreaba iarasi Dumnezeu.
-Da, caci imi cazuse draga, si i-am spus ca mi-as da viata mea ingereasca pentru ochii ei cei albastrii ca cerul inseninat.
Auzind Dumnezeu cele spuse, incepu a se face ingandurat si, din om cu fata senina si fruntea curata, se prefacu intr-un mosneag cu fruntea toata crete. Si apoi, cum mergeau asa, inaltandu-se cu totii incetinel catre scaunul cel dumnezeiesc, ajungand la marginea cerului, Dumnezeu ii opri in loc si le zise:
-Stiu ca, daca veti merge cu totii in cer si va veti intalni cu ceilalti ingeri, acolo veti povesti despre lucrurile cele pamantene, si fiindca lucrurile acestea nu-i iertat ca sa le stie cei din cer, acum va opresc pe toti aici!
Si, cum rosti cuvintele acestea, Dumnezeu i-a prefacut pe toti in stele luminoase lucind de fericire, ca ele in toata vremea pot vedea lumea pamanteana.
Ingerul cel indragostit, prefacut fiind si el in stea, nu lucea de bucurie ci mereu scapara, aruncand scantei de foc asupra celorlalte stele.
Dumnezeu, vazand ca din asta au sa se intample nentelegeri intre stele, a luat pe steaua cea plangatoare si, dezlipind-o de pe cer, i-a dat drumul spre pamant, aruncand-o asa de tare, ca tot in picaturi de scantei a picat pe pamant, umpland intreg campul unde fata cea cu ochi albastrii era cu oile.
Scanteile acelea nu s-au stins, ci s-au facut licurici, pentru ca sa nu-i piara urma ingerului indragostit de fata cea pamanteana.
De atunci a trecut multa vreme, dar si acuma se povesteste ca licuricii nu sunt altceva decat scantei din steaua cea aruncata pe cer".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu